X
Amintiri

Capi și Ginela

aprilie 27, 2016 0

Nu este vorba de o telenovelă, Capi și Ginela sunt două capre cu care am copilărit în perioada gimnazială 5-8. Ai mei voiau o sursă de lapte sănătos, pe lânga cei doi litri de lapte pe care-i luam săptămânal de la o tanti care avea vaci. Așa că au votat pentru capre, mai ales că aveam o vecină care creștea și care ne-a vândut-o pe Capi, prima noastră capră. Capi era de soi bănățean, fără coarne și cu urechile mici și scurte (șută – regionalism), de un alb imaculat.

  • Pauză pentru o zicală funny din popor: “Capră șută, Doamne ajută, și pe ai’ cu coarne, baci-o Doamne!”

Pentru că era obișnuită cu caprele vecinei, ieșeam cu Capi la păscut pe malul Mureșului, cam în același timp, ca să nu sufere de singurătate. De obicei, o scoteam de două ori pe zi, în vacanță și după masa, în timpul școlii. În același an, am și dus-o la montă și ne-a făcut trei ieduțe ❤️ ca în povestea Capra cu trei iezi: una leită cu Capi, cu urechile scurte și fără coarne, alta fără coarne, cu urechile scurte, dar albă cu pete negre și a treia, albă, cu coarne mari și cu urechile clăpăuge, la fel ca țapul-tată. Îmi amintesc că venisem de la școală și, lângă sobă, într-un coș de nuiele, mă așteptau trei ființe cu botul umed și drăgălașe foc. Doamne, ce le-am mai pupat!

Când au crescut mai mari, pentru că nu aveam spațiu suficient ca să le păstrăm pe toate trei, am ales ieduța care îi semăna cel mai mult lui Capi, pe care am botezat-o Ginela. Nu mă întrebați de unde numele, pentru că nu mai rețin. Cele două cucuiete erau niște capre mai aparte. Nu trebuia să dau după ele cu vreo nuia, să stau stresată că nu sunt cuminți sau, mai rău, să le țin legate, erau capre educate care veneau după mine când le strigam. De cele mai multe ori, eu stăteam în fața lor, nu în spatele lor. Capi, de obicei, era cea înțeleaptă și înțelegătoare, iar Ginela o urma îndeaproape. În următorul an, le-am dus la montă pe amândouă, iar primăvara ne-am trezit cu 5 ieduți, trei de la Capi și doi de la Ginela. Nu vă spun ce nebunie era cu ei la păscut, cât de mult se jucau și câte năzbâtii făceau. Se dusese liniștea mea și, încurajate de ieduți, parcă și caprele erau din când în când posedate. 🙂 O să revin și cu nebuniile pe care le făceau și cât am patimit cu ele. Câteva dintre întâmplari mi-au ramas pe retină ca să le povestesc și copiilor mei. 😉

*Din păcate nu am poze cu caprițele, dar am ales una de pe net cu două capre care îmi amintesc foarte multe de cele pe care le-am avut, ce-i drept, cu puțină nostalgie și cu multă dorință în suflet, ca la pensie să reiau creșterea animalelor, la țară. Să vedem dacă o să și reușesc…

 

Sursa foto: http://forum.softpedia.com

5

There are 0 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *