X
Amintiri

Copilăria mea

decembrie 24, 2015 2

Am avut o copilărie fericită. Am crescut la curte, înconjurată de multe animale și de foarte mulți copii. De fapt, copilăria mea a semănat foarte mult cu cea a lui Nică din „Amintiri din copilărie”, scrisă de Ion Creangă: la scăldat am fost, am furat cireşe de la un vecin, şi nu numai, capre am avut, plus multe alte întâmplări pe care merită să vi le povestesc separat. De mică am fost sociabilă, îmi povestea mama că, pur şi simplu, mergând pe stradă luam copiii de mână şi începeam să vorbesc cu ei. Când m-am născut, toată lumea se aştepta să fiu băiat, fiind al doilea copil după o fetiţă la interval de 8 ani, şi se pregătiseră cu două nume: Valentin şi Tiberiu. Din păcate pe moment şi din fericire à la longue, am fost fetiţă şi m-au botezat Aida, simplu fără alt nume (cred ca de la şoc :), mai ales că sora mea avea două nume, Camelia Lidia). Tata n-a vrut să mă vadă de necaz că nu-s băiat, iar după o lună-două mi-a spus mama că parcă îl chemam cu mânuţele la mine, m-a luat în braţe şi cucerit a fost, devenind ulterior fata tatii. De altfel, îi semăn foarte mult la faţă, doar ochii îi am de la mama şi constituţia corporală, mică, şi îndesată sper să nu. 😀

Până pe la liceu am trăit în permanenţă cu reproşul alor mei: „Cami era mai cuminte!”. Şi pe bună dreptate! Pe lângă faptul că eram un băieţoi, jucam fotbal, am urcat cu Muchi (un căţel) în pod şi a căzut scara; aveam o căţea pe care o chema Lola şi mânca puii de gâscă – tata a bătut-o şi a scos-o afară din curte, eu de mila ei am băgat-o la loc şi a mai mâncat doi pui etc.. Pe urmă, după 10 ani, toate animalele au devenit prietenii mei, de la căţel, pisică, iepuraş, şi până la găină, purcel, căpriţă şi văcuţă (avusesem la bunici, la Dăbâca). Îi iubeam nespus de mult pe toţi şi mă ataşam foarte tare de ei (spre exemplu, pupam pisicii fix în bot). Partenera mea de toate năzbâtiile a fost Crina, o prietenă mai mare cu un an şi care locuia la trei case de mine, pe aceeaşi stradă, o uliţă ferită de traficul maşinilor. Pe lângă Crina mă jucam mai cu toţi copiii, erau la vremea aceea vreo 25 de copii pe stradă, mai ales pe timpul verii când mai veneau şi alţii la bunici. Tata şi bunicul ne-au făcut o hintă (leagăn) mie şi Cameliei şi datorită ei se strângeau copiii la noi acasă, spre disperarea părinţilor. Muahaha!

Staţi aproape pentru că o să aflaţi ce drac de copil am fost în următoarele articole. Pe curând! 😀

6

There are 2 comments

  • Iulia spune:

    Îmi amintesc de hinta ta.. Am căzut de pe ea!!!

  • Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *